fbpx
Prăjiturile lui Lulu sunt de fapt prăjiturile noastre, ale voastre, ale tuturor. Sunt prăjituri cu gusturi simple, nepretențioase, așa cum au fost odinioară, și de fapt, dintotdeauna, prăjiturile bune, românești, de casă.
Au ingrediente naturale, nu conțin aditivi, stabilizatori, afânători, premix-uri sau orice a mai apărut ca să schimbe gustul în mai bun, dar de fapt în mai rău. Ceea ce le face potrivite și pentru adulții care au fost odată copii, dar și pentru copiii lor, mai mici sau mai mari. Și pentru că tot vorbeam de ingrediente, acestea sunt: lapte, ouă, unt, zahăr, untură, borș, scorțisoară, cacao, vanilie, dulceață, nucă. Avem mereu aceleași ingrediente, dar de fiecare dată le folosim diferit. Prăjiturile lui Lulu se pot comanda doar la pachet. Oricare din următoarele trei pachete: Dichisit, Pricopsit, Fandosit. Tu poate vrei doar o bucată, dar noi știm că o să vrei să le testezi pe toate și din acest motiv, avem doar varianta de pachet. E mai comod, ce-i drept, pentru noi, dar credem că e și mai convenabil pentru tine. Știm noi ce știm.
Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.